Mutu ar putea fi ZEU în ţara lui Pele: 20 de milioane de fani i se vor închina! Ce echipă îl vrea pe atacantul român

Cesena este ca şi retrogradată în Serie B, doar o minute mai putând salva echipa la care este legitimat Adrian Mutu. Puternic contestat de fanii echipei, atacantul român nu va mai continua la echipa "căluţilor de mare" din sezonul viitor, chiar dacă mai are contract până în vara lui 2013.

Mutu nu duce lipsă de oferte. După ce la mijlocul săptămânii a apărut informaţia că echipa canadiană Montreal Impact îl vrea din sezonul viitor, presa din Italia anunţă azi că Mutu ar putea ajunge la Vasco de Gama! Sky Italia spune că Frank Assuncao, directorul sportiv al brazilienilor, este în Italia în căutarea unui atacant, iar pe lista se află 3 nume: Borriello, Iaquinta şi Mutu. Dacă se va concretiza transferul, Mutu ar putea fi coleg cu Juninho Pernambucano, Felipe Bastos sau Dede.




Mutu a mai fost dorit în Brazilia în vara lui 2011, înainte de a semna cu Cesena. Sao Paolo i-a propus un contract pe două sezoane cu un salariu de 1,7 milioane euro plus alte bonusuri, dar atacantul a declinat oferta, preferând să rămână în Italia.
Vasco da Gama este unul dintre cele mai iubite cluburi din Brazilia, fiind susţinut de comunitatea portugheză din Rio de Janeiro, având peste 20 de milioane de fani. Din acest motiv, derby-urile le dispută pe legendarul stadion Maracana.

NBC, despre Mutu: "Nici nu poate arăta Montreal pe hartă"

Varianta unui treceri a lui Adrian Mutu în Canada, la Montreal Impact, este privită cu ironie de televiziunea NBC, care susţine că informaţia a fost aruncată pe piaţă de impresarii lui Mutu, pentru a-i creşte cota fotbalistului.


"Până când mutarea va deveni oficială, cineva trebuie să-mi demonstreze că Adrian Mutu poate arăta Montreal pe hartă", a comentat televiziunea americană.
Acum câteva zile, a apărut informaţia că Adrian Mutu este tentat de Montreal Impact cu un contract de 500.000 de dolari pe an, 50.000 de dolari pentru fiecare meci jucat (sunt 50 de partide pe sezon, în MLS şi în Liga Campionilor CONCACAF), plus 1,5 milioane dolari la semnătură. Mutu are la Cesena un salariu de 1,8 milioane de euro pe sezon, conform realitatea.net

Fosti lideri de generatie, in pericol de a ramane SOMERI! Chivu si Mutu se bat in oferte FICTIVE! Ce anunta agentul lor:


Viitorul lui Chivu ramane incert dupa ce agentul sau a anuntat ca Inter si Napoli n-au dat niciun semn. Nici Mutu nu primeste vesti bune.

Fosti lideri de generatie, in pericol de a ramane SOMERI! Chivu si Mutu se bat in oferte FICTIVE! Ce anunta agentul lor:
"Nu am avut inca o intalnire cu Inter. Nu o sa ma intalnesc cu nimeni pana cand nu vom vorbi cu Inter. Timpul curge in favoarea noastra. Am citit o declaratie in ziar, daca a fost sau nu a lui De Laurentis, dar nu am primit niciun telefon. Alte cluburi au dreptul regulamentar sa discute. Am primit semnale de la colaboratori ca alte echipe il vor, dar nu este corect sa vorbim inainte de a discuta cu Inter." a spus Victor Becali la Sport.ro

Becali nu crede ca Mutu poate juca in Canada pentru ca romanii nu sunt populari acolo. "Mutu este jucatorul Cesenei, deocamdata nu e nimic. Nici Cesena nu isi poate permite sa il tina pe Mutu in Serie B. Eu nu cred ca o echipa din Canada ii poate plati lui Mutu atatia bani. Le pot da lui Beckham sau strainilor care vand, dar noi romanii stam mai prost cu asta." a mai precizat impresarul.

Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact


Clubul din provincia Quebec i-a facut o oferta impresionata atacantului roman Adrian Mutu, un fotbalist de 33 de ani care s-a decis sa schimbe aerul Italiei. “Briliantul” va castiga in Major League Soccer suma de 3.000.000 de dolari pe sezon, plus un bonus de 1,5 milioane dolari la semnatura!
Adrian Mutu MARE Cesena agerpres 5908832 265x300 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Mutu renunta la Italia pentru campionatul american
Nou promovata din MLS, Montreal Impact – grupare detinuta de o familie de emigranti italieni – doreste sa formeze o veritabila enclava “Serie A” in Quebec. Dupa ce i-a achizitionat pe Bernardo Corradi (36 de ani – fost la Inter Milano, Lazio, Valencia, Man.City, Parma sau Udinese), Matteo Ferrari (32 de ani – Inter Milano, Parma, Genoa, Roma sau Genoa) sau columbianul Nelson Rivas (29 de ani – fost la Inter Milano si Livorno), canadienii si-au indreptat atentia catre Adrian Mutu.
1024px Saputo Stadium 300x225 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
"Saputo Stadium", arena pe care Montreal Impact joaca meciurile de acasa
In varsta de 33 de ani, “Briliantul” a primit o oferta de nerefuzat: un contract de 500.000 de dolari pe an, 50.000 de dolari pentru fiecare meci jucat (50 de partide pe sezon, in MLS si Liga Campionilor CONCACAF), dar si 1,5 milioane dolari la semnatura. Atacantul aflat inca sub contract cu Cesena a cerut detalii despre propunerea venita din Canada de la fostul sau coleg de la Parma, internationalul Matteo Ferrari (au jucat impreuna in sezonul 2002-2003) si a fost foarte incantat de cele auzite. Mutu joaca in prezent la ultima clasata din Serie A, care in cazul retrogradarii se va despartii de jucatorii cu salarii mari, romanul fiind cel mai bine platit din lot, cu 1,8 milioane de euro pe an.
Echipa patronata de Clanul Saputo
Caseta Familia Saputo lino saputo si fiul 300x173 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Miliardarul Lino Saputo impreuna cu fiul sau
Formatia canadiana Montreal Impact este detinuta de o familie de afaceristi italieni, supranumita “Clanul Saputo”. Familia Saputo este de loc din Sicilia, capo di tutti capi fiind Emanuele “Lino” Saputo (75 de ani), locul 6 in ierarhia celor mai bogati canadieni si ocupantul pozitie 323 in Topul Forbes, cu o avere estimata la 3,4 miliarde de dolari. Principala afacere a Familiei Saputo este axata pe industria lactatelor, dar clanul mai este implicat activ si in alte domenii de activitate, cum ar fi retail si constructii. Din 2004, director executiv al Saputo inc. este fiul cel mare, Lino Saputo jr. Italienii tocmai au investit 23 de milioane de dolari in refacerea “Stadionului Olimpic” din Montreal, care va fi adus la o capacitate de 20.341 de locuri si care deja poarta numele “Saputo Stadium”. Familia Saputo detine clubul Montreal Impact din 1990.
Va pierde nationala?
caseta Mutu nationala 213x300 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
"Briliantul" nu stie daca Piturca va mai conta pe el
In cazul in care va accepta oferta si va parasi Europa, pentru Adrian Mutu va fi foarte greu sa prinda un turneu final de Campionat Mondial. Exigenta lui Victor Piturca este arhicunoscuta, iar “Briliantul” trebuie sa faca meciuri de senzatie in MLS pentru a ramane in vederile selectionerului, mai ales ca va fi greu de urmarit. Doar Ilie Dumitrescu a reusit sa prinda echipa nationala, desi nu juca in Europa, el fiind selectionat de Anghel Iordanescu, in 1998, pe vremea cand evolua pentru FC Atlante (Mexic).
Pacat, Borcea nu-l poate imprumuta!
Caseta borcea mutu 300x136 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Mutu si Borcea se vor putea intalni mai des in State
Teoretic, dupa modelul Beckham sau Henry – fotbalisti care au evoluat scurte perioade pentru AC Milan, respectiv Arsenal, desi se aflau sub contract cu grupari din MLS – si atacantul roman ar putea veni in pauza campionatului american sa joace pentru Dinamo, indeplinind, astfel, un vis al lui Cristi Borcea. Problema este ca, spre deosebire de Serie A si Premier League, Liga lui Mitica nu are meciuri programate in iarna, astfel ca Mutu ar fi imprumutat doar sa evolueze in partide amicale prin Antalya. In Liga 1, “Briliantul” nu ar putea juca mai mult de o partida, deoarece campionatul nord-american incepe in luna martie, la fel ca Liga 1.
MLS, un campionat in plin progres
Caseta MLS Beckham si Henry 300x177 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Beckham si Henry, cei mai bine platiti jucatori din MLS
Campionatul nord-american de fotbal (MLS) este compus din doua conferinte. Una de est, alcatuita din 10 formatii, si alta de vest, care detine doar 9 echipe. In ultimii ani s-a investit enorm si au fost adusi jucatori din Europa pentru a ajuta „soccer-ul” american sa evolueze. Printre cele mai cunoscute nume din MLS se regasesc David Beckham (L.A. Galaxy), Thierry Henry (N.Y. Red Bulls), Torsten Frings (FC Toronto), Robbie Keane (L.A. Galaxy), dar si posibilii sai viitori colegi, italienii Ferrari si Corradi. Ultimul roman care a evoluat in MLS a fost Alexandru Zotinca, in sezonul 2009-2010, la Chivas.
In 2011, Mutu a fost curtat de FC Sao Paolo din Brazilia!
Caseta oferta Brazilia Campedelli si Mutu la semnarea contractului in iulie 2011 300x199 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Desi a primit o oferta din Brazilia, romanul s-a inteles cu boss-ul Cesenei
Putini stiu ca, in 2011, inainte de a semna cu gruparea Cesena, Adrian Mutu a primit o oferta din Brazilia, FC Sao Paolo propunandu-i un contract pe doua sezoane. A existat o oferta foarte clara din Brazilia, dar nu ne-a interesat. Sao Paolo a oferit un salariu net de 1,7 milioane de euro, plus alte premii si bonusuri”, a declarat Giovanni Becali la vremea respectiva.
In topul marcatorilor all-time din Serie A
caseta Mutu in topul marcatorilor din Serie A 300x291 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Mutu a facut senzatie cat timp a imbracat tricoul Fiorentinei
Adrian Mutu a debutat in campionatul italian in 1999, pentru Inter Milano. El a mai jucat pentru Verona, Parma, Juventus,  Fiorentina, iar in prezent evolueaza la Cesena. Romanul are 267 de meciuri jucate in prima liga italiana, unde a marcat 102 goluri, fiind pe locul 9 in clasamentul marcatorilor all–time din Serie A in activitate.
O duce pe Consuelo mai aproape de casa
CASETA Mutu Consuelo 300x211 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Adrian si sotia acestuia, Consuelo
Golgeterul in activitate al nationalei Romaniei s-ar putea stabili definitiv peste Ocean, spre bucuria sotiei sale, Consuelo, care va fi mult mai aproape de familia sa din Republica Dominicana. Sotii Mutu detin cateva proprietati in Miami, Florida, unde petrec cele mai multe dintre vacante, unele chiar impreuna cu familia Cristi si Alina Borcea.
La Montreal il va avea ghid pe Lucian Bute
Caseta mutu si bute 300x184 Mutu, oferta de 4,5 milioane dolari pe an de la echipa canadiana Montreal Impact
Mutu si Bute ar putea deveni vecini la Montreal
Odata mutat in Montreal, Adrian Mutu va putea petrece mai mult timp alaturi de bunul sau prieten, Lucian Bute, proaspat cetatean canadian. Inainte de meciul cu Jean Paul Mendy, de la Bucuresti, Adrian l-a vizitat pe “Mister KO” chiar pe ringul de antrenament. Daca atunci i-a transmis campionului la supermijlocie in versiunea IBF ca-l asteapta la un meci in Italia, in viitor Mutu va putea fi urmaritde Bute chiar in orasul de resedinta, la fiecare partida.

Mutu, pe Twitter: «Ce călătorie de rahat!»

Adrian Mutu (33 de ani), atacantul Cesenei, a fost nemulţumit de condiţiile în care echipa sa a călătorit, duminica trecută, pentru meciul din deplasare cu Lecce (0-0).





Nu numai rezultatul obţinut de Cesena pe terenul lui Lecce a fost dezamăgitor: o remiză albă care nu-i ajută prea mult pe oaspeţi, clasaţi pe ultimul loc în Serie A, cu şanse mai degrabă ipotetice de salvare de la retrogradare.

Pe Adrian Mutu, integralist duminica trecută pentru Cesena l-au deranjat şi condiţiile în care echipa sa a făcut călătoria dus-întors spre şi dinspre Lecce. Fără să ofere detalii suplimentare, “Briliantul” a scris pe Twitter doar atât: “Che viaggio di merda!!!! Mama mia!!!!!” (n.r. - Ce călătorie de rahat! Mamă, mamă!)

Şi-a «ameninţat» degeaba adversarii


Cu o zi înaintea meciului, pe 31 martie, Adrian Mutu postase pe respectiva reţea de socializare, în limbile română, italiană şi engleză un alt mesaj, care s-a dorit o ameninţare la adresa lui Lecce, viitorul adversar: “Ok, m-am întors!”. Din păcate pentru el şi pentru Cesena, atacantul român nu şi-a pus în practică ameninţarea pe teren, nereuşind să marcheze în poarta lui Lecce.

Adrian Mutu a fost suspendat o etapă în Serie A

Atacantul echipei AC Cesena, Adrian Mutu, a fost suspendat o etapă în Serie A, pentru cumul de cartonaşe galbene, după ce a fost avertizat în partida terminată la egalitate, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia US Lecce, în etapa a XXX-a, informează site-ul sport.it.

                                         

Mutu va lipsi de la partida Cesena - Bolognam, care se va disputa sâmbătă, de la ora 16.00, în etapa a XXXI-a a campionatului Italiei.

Fanii Cesenei îl contestă degeaba! Cifrele arată că Mutu nu a avut cu cine: a adus aproape jumătate din puncte, iar echipa a fost praf fără el

Adrian Mutu a intrat într-un con de umbră din momentul transferului la Cesena. Deşi la un moment dat chiar AC Milan plănuia să-l readucă pe "Briliant" cu un transfer în momentul când Cassano a devenit indisponibil pentru mai multă vreme din cauza unor probleme cardiace, şansa a trecut iar românul s-a afundat în mediocritate.

Chiar şi aşa, contestat de fani din cauza faptului că nu reuşeşte să aducă plusul care s-o salveze pe Cesena de la retrogradare, Mutu a reuşit în acest sezon 7 goluri, fiind golgheterul "căluţilor de mare". Mai mult, statistica firmei de monitorizare OPTA arată că în cele 6 meciuri în care românul a lipsit de pe teren, Cesena a marcat numai un gol şi a obţinut doar două puncte.



După 30 de etape, Cesena este pe ultimul loc în Serie A, cu 19 puncte, la 14 lungimi distanţă de primul loc care aduce salvarea, ocupat de Fiorentina. Fără golurile marcate de Mutu, "căluţii" ar fi avut cu 6 puncte mai puţin şi şiar fi făcut demult planurile pentru liga secundă.

Promisiunea lui Borcea: "Dacă mergem în Ligă, încerc să vi-l aduc pe Mutu!"


Borcea i l-a promis pe ”Briliant” lui Ciobi din vară, dar, mai întîi,Dinamo trebuie să ocupe unul dintre primele două locuri.
Roş-albii se pregătesc de o mare lovitură în mercato de vară: readucerea lui Adrian Mutu în Ştefan cel Mare după 12 ani! Atacantul de 33 de ani a fost îmbiat de Cristi Borcea să se întoarcă la Dinamo pentru a o duce în grupele Champions League, visul şi obsesia nu doar ale acţionarului, ci şi ale fanilor. Iar apropiaţi ai lui Borcea susţin că "Briliantul" a transmis că ia în considerare propunerea, dacă roş-albii vor termina pe unul dintre primele două locuri în clasamentul actualei ediţii, ceea ce ar duce formaţia în preliminariile Champions League.
Deocamdată la nivel de vis
"Este un vis pe care l-aş vrea împlinit cît mai curînd, acela de a-l revedea pe Adi Mutu în tricoul lui Dinamo. Şi sper ca el să se realizeze cînd echipa va merge în Champions League. Trebuie să se întîmple şi una, şi alta!", a mărturisit ieri Cristi Borcea. Chiar dacă pare de domeniul SF încă, mutarea ar putea fi înlesnită de faptul că gruparea "Briliantului", Cesena, este cu un picior în Serie B şi vrea să se despartă de capriciosul atacant, chiar dacă acordul expiră abia în vara lui 2013. Ar mai rămîne un alt amănunt important de stabilit la centimă: salariul jucătorului, unul consistent, şi să nu vină vreo superofertă financiară pentru el, din ţările arabe, în vară.
7 goluri din cele 18 marcate de Cesena, "lanternă roşie", în actuala Serie A au fost semnate de Adrian Mutu
1,8 milioane de euro este salariul anual al atacantului român, sosit vara trecută gratis de la Fiorentina


CONDITIA pentru un mega transfer! Cum poate ajunge Mutu in vara la Dinamo! Vezi ce spune Borcea: pe www.sport.ro

Clipul care il face pe Mutu sa planga! Golurile dupa care Europa a aplaudat INNEBUNITA! VIDEO senzational


Adrian Mutu se pregateste sa retrogradeze cu Cesena in Serie B la finalul unui sezon de cosmar in Serie A!

Clipul care il face pe Mutu sa planga! Golurile dupa care Europa a aplaudat INNEBUNITA! VIDEO senzational
Fanii de la echipele pe unde a trecut nu-l pot uita. Clipul asta il va emotiona SIGUR pana si pe fitosul Mutu: cele mai tari momente dintr-o cariera care putea fi mult mai mare in 8 minute de senzatie!

Asta-i mai trebuia lui Mutu! Pe ”Briliant” îl doare în gambă!


Asta-i mai lipsea lui Adrian Mutu (33 de ani)! Atacantul român s-a accidentat în partida Cesenei cu Parma (2-2, duminică) la gamba dreaptă şi ar putea lipsi în etapa următoarea, contra celor de la Lecce

Chelsea forţează nota, îl ameninţă cu falimentul şi îi cere 17.000.000 de euro, presa mondenă îl acuză de amantlâc, suporterii ”căluţilor de mare” cesenaţi îl huiduie din toţi rărunchii, iar pe teren lucrurile merg cât se poate de prost. Duminică, împotriva Parmei, în etapa a 29-a din Serie, Mutu a jucat slab, având o bară, dar nimic altceva în plus. Mai mult, s-a şi accidentat la gamba dreaptă şi s-a pregătit separat în ultimele două zile.


Medicii speră să-l recupereze până duminică


Staff-ul medical al Cesenei speră, totuşi, să-l recupereze pe ”Brili”pentru meciul din deplasare, cu Lecce, din etapa a 30-a din Serie A. Partida este considerată ca o ultimă şansă a Cesenei în lupta pentru evitarea retrogradării. ”Căluţii” sunt la 11 puncte de locul care asigura permanenţa în Serie A.

Vizite

Trafic






About Us

Bine ati venit pe blogul adimutuexclusive.blogspot.com. Acest blog este realizat de 3 fane a lui Adrian Mutu (Corina, Claudya si Adina). Blogul ii este dedicat in exclusivitate fotbalistului. Aici, puteti gasii tot ce apare in presa (stiri, poze etc) si nu numai.

Va multumim ca vizitati blogul!


Statistica

Nume: Adi Mutu eXclusive
Admin blog:Lee, Claudya si Adina
Blog lansat in: 17 martie 2008
Contact:
adimutuexclusive@yahoo.com
Host: Blogspot.com